Cel mai important meci al etapei se va disputa în Giulești între Rapid și Steaua. Chiar dacă cele două echipe traversează stări diametral opuse, meciul de duminică se anunță unul extrem de disputat.
Laurențiu Reghecampf este încrezător în șansele echipei sale de a obține cele trei puncte în Giulești și a face încă un pas spre câștigarea titlului cu numărul 24.
„Este un joc cu încărcătură mai mare pentru că este un derby, dar în cele din urmă este doar un joc de fotbal. Iubitorii fotbalului își doresc să vadă un spectacol pe teren, nu în tribune sau în alte părți. Atrag atenția oamenilor care se ocupă de acest meci să fie foarte atenți pentru că trebuie să asigurăm protecția jucătorilor. Noi, conducerea Stelei împreună cu managerul, vrem să le spunem tuturor celor care iubesc Rapidul că nu am vrut să-i jignim, ci doar să ne câștigăm punctele. Nu îmi este teamă, mergem să câștigăm pe teren acel meci, să jucăm fotbal, nu mergem să ne batem. Este un meci de fotbal și așa trebuie tratat, nu avem nevoie de anumite atitudini din partea fanilor.” a spus Laurențiu Reghecampf în cadrul unei conferințe de presă.
Antrenorul Stelei a mai vorbit și despre starea lui Raul Rusescu, care s-a antrenat normal și va fi apt pentru meciul de duminică.
„Probabil Rusescu va putea juca în meciul cu Rapid, a făcut antrenamentele la 100% din capacitate. Nu avem nicio problemă de lot.”, a mai spus Reghecampf.
Gigi Becali a anunțat că îi va premia pe jucătorii săi dacă aceștia vor reuși să câștige la o diferență mare meciul din Giulești. Reghecampf spune că nu se gândește la așa ceva, el dorindu-și să câștige meciul prin marcarea unui gol mai mult decât adversarul.
„Dacă vor reuși să câștige cu 3-0, 4-0, iar conducerea le va da o primă, atunci vom vedea cum stau lucrurile după meci. Deocamdată ne gândim să înscriem cu un gol mai mult ca adversarul.”, a mai spus antrenorul roș-albaștrilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER